Șoferul care a provocat panică în Bușteni, reținut de polițiști. Va fi prezentat procurorilor.
Bărbatul care a pus pe jar autoritățile în Bușteni, după ce a refuzat să oprească la semnalele polițiștilor și a avut un comportament agresiv, a fost reținut pentru 24 de ore.
Șoferul care a provocat panică în Bușteni, reținut de polițiști. Va fi prezentat procurorilor
Potrivit Inspectoratului de Poliție Județean Prahova, este vorba despre un bărbat în vârstă de 53 de ani, din județul Tulcea, cercetat pentru ultraj contra bunelor moravuri.
Incidentul a avut loc în data de 16 iulie, după ce administratorul unei firme a sesizat prin 112 că unul dintre angajați, aflat la volanul unui ansamblu de vehicule, nu a respectat traseul stabilit și manifesta un comportament neobișnuit.
La semnalele polițiștilor, șoferul nu a oprit și și-a continuat deplasarea pe DN1. Acesta a fost interceptat ulterior în Bușteni, unde, în timpul intervenției, a pus în mișcare ansamblul de vehicule și a lovit ușor o autospecială de poliție, incidentul provocând doar pagube materiale.
Conform anchetatorilor, bărbatul a refuzat să coopereze cu forțele de ordine, a avut un comportament agresiv și imprevizibil și și-a provocat răni superficiale folosind un obiect tăietor-înțepător, în văzul persoanelor aflate în zonă.
Pentru gestionarea situației au intervenit polițiști, jandarmi și luptători ai Serviciului pentru Acțiuni Speciale, care au reușit să îl imobilizeze și să îl scoată în siguranță din cabina autovehiculului. Ulterior, acesta a fost transportat la spital pentru investigații medicale.
Șoferul care a provocat panică în Bușteni, reținut de polițiști.
Șoferul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.
În baza probelor administrate, polițiștii au dispus reținerea acestuia pentru 24 de ore, urmând să fie prezentat procurorilor pentru stabilirea unei măsuri preventive. Cercetările continuă sub coordonarea Parchetului.
Mai multe știri pe republikanews.ro.
Ne găsești pe pagina de Facebook RepublikaNews