Pedepse mult mai dure pentru poluatori. Închisoare de până la 20 de ani pentru infracțiunile grave de mediu.
Ministerul Mediului a lansat în dezbatere publică un proiect de lege care înăsprește considerabil sancțiunile pentru infracțiunile împotriva mediului, în conformitate cu noua directivă europeană privind combaterea criminalității de mediu.
Pedepse mult mai dure pentru poluatori. Închisoare de până la 20 de ani pentru infracțiunile grave de mediu
Potrivit proiectului, pedepsele vor varia în funcție de gravitatea faptelor și de efectele produse. Astfel, pentru infracțiunile care provoacă daune majore mediului sau pun în pericol viața oamenilor sunt prevăzute pedepse cu închisoarea între 1 și 20 de ani, cea mai severă sancțiune urmând să fie aplicată în cazurile în care fapta a dus la decesul unei persoane.
Proiectul introduce și noi infracțiuni de mediu, majorează amenzile aplicabile persoanelor juridice și stabilește sancțiuni mai severe pentru faptele comise în ariile naturale protejate. De asemenea, în anumite situații vor fi pedepsite și tentativa sau faptele săvârșite din culpă.
Noua legislație mai prevede măsuri pentru îmbunătățirea cooperării între autorități, pregătirea personalului implicat și elaborarea unei strategii naționale de combatere a infracțiunilor de mediu.
Mai multe știri pe republikanews.ro.
Ne găsești pe pagina de Facebook RepublikaNews