Atac armat în New York! 8 persoane au fost împușcate în zona Coney Island

Dudau Andreea Valentina
2 Min Read

Atac armat sângeros de Ziua Națională a Americii! Opt persoane, printre care patru copii, împușcate în Coney Island/ O tânără este în stare critică

O sărbătoare s-a transformat în coșmar în noaptea de 4 iulie, în cartierul Coney Island din Brooklyn, New York. Opt persoane, printre care și patru copii cu vârste extrem de mici, au fost împușcate în timpul unui atac violent. Departamentul de Poliție din New York (NYPD) a demarat o anchetă de proporții, fiind citat de postul ABC News.

Forțele de ordine au fost alertate în jurul orei 22:37, în urma unor apeluri disperate la 112 care semnalau focuri de armă pe West 31st Street. Ajunși la fața locului, polițiștii au descoperit opt victime. Printre acestea se numără patru adulți (doi bărbați de 37 și 33 de ani și două femei de 25 și 21 de ani) și patru băieți minori, cu vârste de 14, 12, 7 și respectiv 6 ani.

Echipajele de prim ajutor au transportat toate victimele la spitalele din zonă. Conform ultimului bilanț medical transmis de NYPD, șapte dintre persoanele rănite sunt în stare stabilă și se află în afara oricărui pericol iminent.

Din păcate, tânăra în vârstă de 21 de ani a suferit răni extrem de grave, starea ei fiind catalogată drept critică. Detectivii au reușit să recupereze o armă de foc de la locul masacrului, însă agresorul nu a fost prins, nefiind operată nicio arestare până în acest moment.

Mai multe știri pe republikanews.ro

Share This Article