main volei

Antrenorul Sergiu Stancu, optimist cu privire la viitorul sezon

Așa cum s-a anunțat, voleibaliștii de la Tricolorul LMV Ploieşti au reînceput pregătirile în vederea viitorului sezon competiţional. Sezon în care clubul şi-a propus câştigarea titlului naţional, precum şi o evoluţie cât mai bună pe plan european. Astfel, echipa din Ploiești va urma să joace, pentru a doua oară, în CEV Challenge Cup.

Antrenorul Sergiu Stancu se declară optimist şi, totodată, foarte mulţumit de lotul pe care îl are la dispoziţie. Iată care sunt impresiile sale odată cu reunirea echipei:

Despre campionat

„Campionatul din România a devenit foarte echilibrat valoric în partea superioară. Sunt patru-cinci echipe cu şanse reale la titlu. În afară de noi, ar mai fi Arcada Galaţi, Volei Municipal Zalău, Steaua Bucureşti, chiar şi SCM U Craiova, iar lor li se pot alătura şi CSM Bucureşti, şi Dinamo. Sunt foarte multe echipe bune, ceea ce nu poate decât să mă bucure, întrucât valoarea voleiului din România crește”.

Despre CEV Challenge Cup

„Şi participarea în Cupa Challenge este foarte importantă. Pentru club reprezintă a doua participare europeană şi ne dorim să mergem până la capăt, să obţinem mai multe victorii. Campionatul din Elveţia îl ştiu destul de bine. Lausanne este a doua echipă ca valoare din Țara Cantoanelor. Este o echipă bună, eu sunt încrezător că vom putea trece mai departe şi că vom pătrunde în fazele superioare”.

Despre program şi sistemul de desfăşurare al campionatului

„Programul competiţional este mai puţin important, că jucăm cu o echipă mai puternică sau mai slabă la început nu contează. Important este nivelul echipei noastre, mă interesează ceea ce jucăm noi. Adică evoluţia echipei, nivelul jocului pe care îl exprimăm pe teren şi, evident, să câştigăm partidele. Sistemul de desfăşurare este foarte bun. Marele beneficiu este că fiecare meci contează la final, pentru că degeaba câştigi cu o echipă foarte bună, dacă pierzi cu alta mai slab clasată. Iar acest sistem aduce în fiecare etapă meciuri interesante, care vor avea un impact important asupra clasamentului final”.

Despre transferuri şi lotul de jucători

„Sunt foarte mulţumit de strategia şi de efortul celor din conducerea clubului. Acum noi, cei din stafful tehnic, rămâne să răsplătim efortul dânşilor prin câştigarea acestui titlu naţional. Cred că pentru toată lumea aducerea unor jucători cu experinţă, cu nume, a creat un interes sporit în jurul echipei. Lumea ne urmăreşte mult mai atent și sper să atragem cât mai multe persoane la sală. Chiar fac un apel către public să vină să ne susţină deoarece sportul este, în primul rând, pentru spectatori. Sperăm să şi confirmăm valorea lotului. Cel mai important este crearea unei echipe. Pentru că întotdeauna individualităţile câştigă meciurile, dar titlurile sunt obţinute de echipă. Niciun jucător, în sporturile de echipă, nu poate câştiga de unul singur un campionat. Un campionat este greu, plin de momente dificile, care trebuie bine gestionate, dar la final echipa câştigă campionatul. Iar noi avem în momentul de faţă jucători care cred că pot ajuta la crearea unei adevărate echipe” a încheiat tehnicianul Tricolorului LMV.

sursa: tricolorullmvploiesti

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *