160 de ani de la prima Constituție modernă a României. Actul care a pus bazele statului român modern

Erika Stoica
2 Min Read

160 de ani de la prima Constituție modernă a României. Actul care a pus bazele statului român modern.

România marchează împlinirea a 160 de ani de la adoptarea Constituției din 1866, prima lege fundamentală modernă a țării, document care a stat la baza organizării statului român și a instaurării monarhiei constituționale.

160 de ani de la prima Constituție modernă a României. Actul care a pus bazele statului român modern

160 de ani de la prima Constituție modernă a României.Constituția a fost votată în unanimitate de Parlament la 29 iunie 1866, iar o zi mai târziu, domnitorul Carol I a depus jurământul de credință față de țară și față de noua lege fundamentală. Publicată în Monitorul Oficial la 1 iulie 1866, aceasta a consacrat principii esențiale precum separarea puterilor în stat, suveranitatea națională, garantarea drepturilor și libertăților cetățenești și organizarea reprezentativă a statului.

Inspirată din Constituția belgiană din 1831, legea fundamentală a fost adaptată realităților românești și este considerată una dintre cele mai moderne și democratice constituții europene ale vremii. De asemenea, documentul a reflectat aspirațiile României spre independență, deși statul se afla încă sub suzeranitate otomană.

Materialul aniversar evidențiază importanța Constituției din 1866 în consolidarea instituțiilor statului și în dezvoltarea României moderne.

Sursa muzeograf Monica CÎRSTEA.

Mai multe  știri pe republikanews.ro.

Ne găsești pe pagina de Facebook RepublikaNews

Mai multe  știri pe republikanews.ro.

Ne găsești pe pagina de Facebook RepublikaNews

Share This Article