Statuetă de patrimoniu cultural național al Germaniei, descoperită în Buzău. Polițiștii investighează o posibilă rețea de trafic de bunuri culturale.
O statuetă de mari dimensiuni, considerată parte a patrimoniului cultural național al Germaniei, a fost descoperită de polițiștii români în urma unei operațiuni desfășurate în județul Buzău, în cadrul unei anchete privind posibila sustragere și trafic de bunuri culturale.
Statuetă de patrimoniu cultural național al Germaniei, descoperită în Buzău. Polițiștii investighează o posibilă rețea de trafic de bunuri culturale
Statuetă de patrimoniu cultural național al Germaniei, descoperită în Buzău. Obiectul a fost identificat în localitatea Sătuc, la un imobil aparținând unui bărbat în vârstă de 49 de ani, în urma unor investigații derulate de polițiștii Secției de Poliție Rurală Berca, sub coordonarea Direcției de Investigații Criminale din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române.
Potrivit anchetatorilor, este vorba despre o statuetă de aproximativ 1,50 metri, realizată din bronz turnat, care ar face parte din ansamblul monumental „Der Dorfklatsch” („Bârfele satului”), catalogat ca bun aparținând patrimoniului cultural german.


Ancheta a fost declanșată pe baza unor informații privind posibila localizare a obiectului pe teritoriul României, după ce acesta ar fi fost reclamat ca sustras la finalul anului 2025 de către autoritățile judiciare competente.
Statueta a fost ridicată de polițiști pentru continuarea cercetărilor și a fost predată Inspectoratului de Poliție Județean Prahova, în vederea stabilirii traseului complet al obiectului și a identificării persoanelor implicate în presupusa sustragere și introducere pe piața neagră a bunurilor culturale.
În paralel, autoritățile române colaborează cu instituțiile de aplicare a legii din Germania, prin intermediul schimbului internațional de informații, pentru confirmarea provenienței și demararea procedurilor de restituire a bunului de patrimoniu.
Cercetările sunt în desfășurare, iar anchetatorii încearcă să stabilească dacă este vorba despre o rețea organizată de trafic de obiecte de patrimoniu cultural european.
Mai multe știri pe republikanews.ro.
Ne găsești pe pagina de Facebook RepublikaNews