Ilie Bolojan a anunțat oficial depunerea candidaturii sale pentru funcția de președinte al Partidului Național Liberal (PNL). Alegerile vor avea loc mâine, în cadrul Congresului Extraordinar organizat la București
Sub titlul moțiunii „Modernizare cu Rădăcini”, Bolojan intră în cursă alături de o echipă care își propune să aducă reformă, profesionalism și responsabilitate în prim-planul scenei politice românești.
În mesajul său, Ilie Bolojan a subliniat că Partidul Național Liberal se află într-un moment în care are nevoie de un echilibru corect între inovație și respectul pentru tradiție, scopul principal fiind recâștigarea încrederii electoratului.
PNL are nevoie de modernizare, dar și de păstrarea valorilor care i-au definit identitatea de-a lungul timpului. Cred într-un partid mai deschis, mai credibil și mai conectat la așteptările românilor. Alături de colegii din Biroul Național, ne asumăm responsabilitatea de a reconstrui încrederea, de a întări partidul și de a oferi o direcție clară pentru viitor. Obiectivul nostru este un PNL unit, puternic și respectat, capabil să răspundă cu seriozitate provocărilor acestei perioade. – a transmis Ilie Bolojan.
Mai multe știri pe republikanews.ro.
Ne găsești pe pagina de Facebook RepublikaNews