Casă cuprinsă de flăcări. Pompierii au împiedicat extinderea incendiului la locuințele din apropiere.
Un incendiu puternic a izbucnit luni după-amiază la o locuință din localitatea Zărnești, comuna Cernătești, mobilizând mai multe echipaje de intervenție ale Inspectoratului pentru Situații de Urgență Buzău.
Casă cuprinsă de flăcări. Pompierii au împiedicat extinderea incendiului la locuințele din apropiere
Casă cuprinsă de flăcări. Alarma a fost dată în jurul orei 18:00. La sosirea pompierilor, focul se manifesta generalizat la întreaga locuință, afectând o suprafață de aproximativ 120 de metri pătrați. Exista un risc ridicat ca incendiul să se extindă și la construcțiile aflate în vecinătate.
Pentru stingerea flăcărilor au intervenit două autospeciale de stingere din cadrul Detașamentului de Pompieri Buzău, o autospecială de la Punctul de Lucru Berca și un echipaj SMURD.
Din fericire, nu au fost înregistrate victime.
Potrivit ultimelor informații transmise de autorități, propagarea incendiului a fost oprită, iar focul a fost localizat. Pompierii continuă intervenția pentru lichidarea completă a incendiului și înlăturarea oricărui pericol.
Cauza izbucnirii incendiului urmează să fie stabilită după finalizarea cercetărilor.
Mai multe știri pe republikanews.ro.
Ne găsești pe pagina de Facebook RepublikaNews