Tinerii baschetbaliști ai Petrolului Ploiești au încheiat sezonul în Top 10 național.
Echipa de baschet U13 a CSM BBA Petrolul Ploiești a terminat sezonul competițional pe locul 10 la nivel național, după participarea la Turneul Final desfășurat la București.
Tinerii baschetbaliști ai Petrolului Ploiești au încheiat sezonul în Top 10 național
Formația pregătită de antrenorii Marian Angelian și Mihai Comănescu a obținut două victorii și a suferit cinci înfrângeri în cadrul competiției. După meciurile din faza grupelor, ploieștenii au continuat lupta pentru pozițiile 9-12, unde au reușit o victorie dramatică în fața echipei din Târgu Mureș, înainte de a ceda în partida decisivă pentru locul 9.
Chiar dacă nu au reușit să urce mai sus în clasament, tinerii sportivi au avut un sezon foarte bun, încheiat cu un bilanț impresionant de 20 de victorii și doar 6 înfrângeri.
Rezultatul confirmă progresul uneia dintre cele mai promițătoare generații ale baschetului juvenil ploieștean.
Mai multe știri pe republikanews.ro.
Ne găsești pe pagina de Facebook RepublikaNews