Mai multe proiecte de hotărâre, introduse suplimentar pe ordinea de zi a ședinței ordinare a Consiliului Local al Municipiului Buzău.
Mai multe proiecte de hotărâre au fost introduse suplimentar pe ordinea de zi a ședinței ordinare a Consiliului Local al Municipiului Buzău, programată pentru 28 mai 2026, vizând domeniul educației, bugetului local și serviciilor publice.
Mai multe proiecte de hotărâre, introduse suplimentar pe ordinea de zi a ședinței ordinare a Consiliului Local al Municipiului Buzău
Printre acestea se află un proiect privind aprobarea unui regulament de acordare a stimulentelor financiare pentru elevii din Buzău care au obținut rezultate deosebite la olimpiade, examene naționale și competiții internaționale, precum și pentru profesorii coordonatori.
Un alt proiect vizează acordarea de premii elevilor care au obținut locul al II-lea la Campionatul Mondial de robotică FIRST Tech Challenge, alături de cadrele didactice implicate în pregătirea acestora.
Pe ordinea de zi se mai află aprobarea bugetului de venituri și cheltuieli pe anul 2026 al societății „Piețe, Târguri și Oboare” S.A. Buzău, precum și actualizarea documentației privind delegarea serviciilor de salubrizare și întreținere a căilor publice din municipiu.
Mai multe știri pe republikanews.ro.
Ne găsești pe pagina de Facebook RepublikaNews