Eurovision 2027, în pericol! Competiția este deja vizată de un val de boicot

Dudau Andreea Valentina
3 Min Read

Viitorul competiției Eurovision rămâne incert, chiar dacă ediția din 2026 de la Viena abia s-a încheiat!

Marcat de proteste și boicoturi, concursul își mută organizarea în Bulgaria pentru 2027, însă prezența tuturor statelor invitate este sub semnul întrebării. Tensiunile majore sunt generate, ca și până acum, de participarea Israelului în contextul conflictului din Gaza și Liban, situație care a pus în pericol chiar și buna desfășurare a evenimentului din acest an.

Irlanda refuză participarea din rațiuni umanitare

Irlanda a fost prima țară care și-a anunțat ferm poziția. Kevin Bakhurst, directorul general al Radioteleviziunii Irlandeze (RTÉ), a confirmat că decizia de a nu reveni în competiție în 2027 rămâne neschimbată:

„În calitate de radiodifuzor public, care susține protejarea jurnaliștilor și drepturile omului, nu avem motive să ne schimbăm decizia. Raționamentul nostru rămâne valabil: în Gaza și Liban continuă să moară un număr semnificativ de civili, iar jurnaliștii sunt în continuare vizați.”

Statele de Jos așteaptă decizia oficială a EBU

De cealaltă parte, Țările de Jos au ales să suspende temporar orice hotărâre. Televiziunile olandeze NPO și AVROTROS au emis comunicate prin care precizează că așteaptă evaluarea oficială pe care Uniunea Europeană de Radiodifuziune (EBU) o va realiza luna viitoare, înainte de a decide dacă vor trimite un reprezentant în Bulgaria.

Pozițiile radicale ale Spaniei, Islandei și Sloveniei

Islanda, Spania și Slovenia nu au oferit o poziție oficială pentru 2027, însă șansele unei reveniri sunt minime. Posturile publice din aceste trei țări s-au opus vehement prezenței Israelului și au refuzat complet să transmită spectacolul din acest an.

Spania a avut o reacție extrem de dură prin vocea premierului Pedro Sánchez, care a declarat că țara sa se plasează „de partea cea bună a istoriei” prin neparticipare. Mai mult, în plină finală de la Viena, televiziunea spaniolă RTVE a transmis un mesaj categoric:

  • „Eurovisionul este o competiție, nu drepturile omului. Nu este loc pentru indiferență. Pace și dreptate pentru Palestina.”

Belgia, singura țară participantă care a oferit un răspuns

Dintre țările care au urcat pe scenă la Viena, doar Belgia s-a pronunțat cu privire la viitorul în competiție. După lungi ezitări, postul valon RTBF a ales să participe în 2026.

Pentru ediția din 2027, responsabilitatea desemnării unui candidat revine postului flamand VRT, care va trebui să decidă dacă Belgia va merge sau nu în Bulgaria.

Mai multe știri pe republikanews.ro

Share This Article