Accident grav în Suceava! O mașină s-a răsturnat într-o zonă greu accesibilă, lăsând în urmă 2 răniți

Dudau Andreea Valentina
2 Min Read

O intervenție de urgență s-a desfășurat duminică după-amiază în județul Suceava, în urma unui accident rutier petrecut în satul Rusca, comuna Dorna Arini!

Un autoturism în care se aflau doi bărbați s-a răsturnat într-o zonă muntoasă și greu accesibilă, fiind necesară mobilizarea rapidă a mai multor structuri de salvare din cauza reliefului dificil.

La locul evenimentului au intervenit pompierii militari din cadrul Detașamentului Vatra Dornei cu un vehicul de teren de tip UTV, un echipaj Salvamont, echipaje ale Poliției și o ambulanță de la Serviciul de Ambulanță Județean.

În urma impactului, cei doi pasageri, cu vârste de 26 și 34 de ani, au suferit răni diferite. Bărbatul de 34 de ani a suferit multiple traumatisme severe, iar din cauza terenului accidentat, pompierii și salvatorii montani au colaborat pentru a-l transporta pe brațe până la ambulanță.

După ce a fost stabilizat, acesta a fost transportat de urgență la spital pentru investigații suplimentare și tratament de specialitate. În schimb, tânărul de 26 de ani a scăpat cu leziuni ușoare, prezentând doar excoriații minore.

Polițiștii au deschis o anchetă pentru a stabili circumstanțele exacte în care s-a produs accidentul și cauzele pentru care mașina a părăsit drumul și s-a răsturnat în acea zonă izolată.

Mai multe știri pe republikanews.ro

Share This Article