Vreme rece și ploi în următoarele zile. Meteorologii anunță când se încălzește din nou.
Administrația Națională de Meteorologie a actualizat prognoza pentru perioada 11 mai – 8 iunie, iar începutul intervalului aduce temperaturi mai scăzute decât normalul perioadei și ploi în mai multe regiuni ale țării.
Vreme rece și ploi în următoarele zile. Meteorologii anunță când se încălzește din nou
Vreme rece și ploi în următoarele zile. Potrivit meteorologilor, până la mijlocul lunii mai vremea va rămâne rece, în special în vestul și sud-vestul României. În același timp, sunt așteptate precipitații peste media obișnuită în vest, nord-vest, sud și local în zona de centru și la munte.
Nord-estul țării va avea însă o perioadă mai secetoasă, cu mai puține ploi decât în mod normal.
În săptămâna 18 – 25 mai, temperaturile vor reveni treptat la valori apropiate de cele specifice perioadei în toate regiunile. Totuși, estul țării ar putea avea parte de mai multe precipitații, în timp ce în vest și sud-vest se estimează un deficit de ploi.
Pentru finalul lunii mai și începutul lunii iunie, ANM prognozează o vreme în general normală din punct de vedere termic. În sud-vest sunt posibile temperaturi ușor mai ridicate, iar în nord-vest cantitățile de precipitații ar putea fi mai reduse.
Meteorologii estimează că începutul lunii iunie va aduce condiții apropiate de normal în cea mai mare parte a țării, fără variații importante de temperatură.
Mai multe știri pe republikanews.ro.
Ne găsești pe pagina de Facebook RepublikaNews