Peste 1.700 de intervenții într-o singură zi. Pompierii au acordat ajutor pentru mii de oameni și au stins zeci de incendii
Pompierii militari din cadrul Inspectoratul General pentru Situații de Urgență au avut o zi extrem de solicitantă pe 14 aprilie, intervenind în peste 1.700 de situații de urgență la nivel național.
Peste 1.700 de intervenții într-o singură zi. Pompierii au acordat ajutor pentru mii de oameni și au stins zeci de incendii
Peste 1.700 de intervenții într-o singură zi. Cele mai multe misiuni au vizat acordarea primului ajutor medical, domeniu în care salvatorii au asistat peste 1.400 de persoane aflate în dificultate. În paralel, echipajele operative au acționat pentru stingerea a aproximativ 90 de incendii izbucnite în diferite zone ale țării.
De asemenea, pompierii au intervenit în aproape 190 de alte situații de urgență, iar în cinci cazuri au fost solicitați pentru descarcerarea victimelor rămase blocate în autoturisme în urma unor accidente rutiere. În total, 14 persoane aflate în pericol au fost salvate datorită intervenției rapide a echipajelor.
În același interval, autoritățile au transmis 13 mesaje prin sistemul RO-ALERT, majoritatea avertizând populația cu privire la prezența animalelor sălbatice în localități din județele Alba, Argeș, Buzău, Covasna, Maramureș și Mureș.
Reprezentanții Departamentul pentru Situații de Urgență recomandă cetățenilor să fie pregătiți pentru astfel de evenimente și să se informeze din timp despre măsurile de prevenire și comportamentul adecvat în situații de risc, utilizând platforma națională fiipregatit.ro sau aplicația mobilă DSU.
Mai multe știri pe republikanews.ro.
Ne găsești pe pagina de Facebook RepublikaNews