Apa potabilă de la Spitalul de Pediatrie, din nou sigură pentru consum după eliminarea unei bacterii periculoase

Erika Stoica
2 Min Read

Apa potabilă de la Spitalul de Pediatrie din Ploiești este din nou sigură pentru consum după eliminarea unei bacterii periculoase.

Problema depistării bacteriei Pseudomonas Aeruginosa la un punct de consum din cadrul Spitalului de Pediatrie a fost remediată rapid, anunță reprezentanții unității medicale.

Apa potabilă de la Spitalul de Pediatrie, din nou sigură pentru consum după eliminarea unei bacterii periculoase

Intervenția a fost realizată de echipa tehnic-administrativă, împreună cu Compartimentul de Prevenire a Infecțiilor Asociate Actului Medical, cu sprijinul Direcției de Sănătate Publică Prahova. Au fost înlocuite robinetele și racordurile afectate, iar întreaga rețea de apă potabilă a fost igienizată și dezinfectată.

În urma analizelor efectuate ulterior, probele de apă au fost declarate conforme, astfel că interdicția de consum a fost ridicată.

Reprezentanții spitalului precizează că, pe toată durata intervenției, sănătatea pacienților și a personalului medical nu a fost pusă în pericol. Activitatea s-a desfășurat în condiții de siguranță, iar măsurile au fost luate preventiv.

Personalul unității medicale a lucrat intens pentru remedierea situației, chiar și în contextul Săptămânii Mari, renunțând la planurile personale pentru a asigura protecția pacienților.

Conducerea spitalului a transmis mulțumiri tuturor celor implicați și a urat sărbători liniștite tuturor pacienților și cadrelor medicale.

Mai multe știri pe republikanews.ro

Ne găsești pe pagina de Facebook RepublikaNews

Share This Article