Președintele României, Nicușor Dan, a transmis un mesaj public cu o dublă semnificație religioasă, adresându-se atât credincioșilor care celebrează astăzi Învierea Domnului (Paștele Catolic și Protestant), cât și celor care sărbătoresc Duminica Floriilor (Paștele Ortodox urmând a fi celebrat o săptămână mai târziu)
În mesajul său dedicat Învierii, Nicusor Dan a subliniat victoria simbolică a luminii și a adevărului, urându-le celor care sărbătoresc Paștele să aibă parte de liniște sufletească și bucurie în familie. Mai mult, Nicușor Dan a legat semnificația acestei sărbători de valorile civice esențiale pentru o comunitate armonioasă:
Cristos a înviat! Este mesajul esențial care ne reconfirmă încrederea în puterea vieții asupra morții, a adevărului asupra minciunii, a luminii asupra întunericului. Învierea ne reconectează la valorile profunde ale umanității – compasiunea, responsabilitatea pentru semeni și solidaritatea. Acestea sunt valorile pe care ne dorim să construim în continuare o societate liberă, în care conviețuim cu toții în pace.
De asemenea, președintele a marcat importanța sărbătorii Intrării Domnului în Ierusalim, explicând că aceasta ne amintește de echilibru, sacrificiu și devotament față de cei din jur. La finalul mesajului, Nicușor Dan le-a urat tradiționalul „La mulți ani!” tuturor românilor care își sărbătoresc astăzi onomastica, purtând nume de flori.
Mai multe știri pe republikanews.ro.
Ne găsești pe pagina de Facebook RepublikaNews