Motorina se ieftinește temporar. Guvernul reduce acciza și introduce o taxă pe profiturile petroliere.
Guvernul României a decis reducerea temporară a accizei la motorină, într-o ședință extraordinară desfășurată vineri, măsură care ar urma să ducă la scăderea prețului la pompă.
Motorina se ieftinește temporar. Guvernul reduce acciza și introduce o taxă pe profiturile petroliere
Potrivit anunțului făcut de Ioana Dogioiu, acciza va fi diminuată cu 30 de bani pe litru, ceea ce înseamnă o reducere totală de aproximativ 36 de bani pe litru, după aplicarea TVA. Măsura va fi valabilă pe durata declarată a crizei de pe piața petrolului și carburanților.
Pentru a compensa impactul bugetar al acestei decizii, autoritățile au introdus o contribuție de solidaritate aplicată companiilor din sectorul petrolier. Taxa vizează profiturile excepționale obținute din extracția și comercializarea țițeiului, urmând să ajungă la 60% din câștigurile suplimentare realizate în această perioadă.
Reprezentanții Guvernului susțin că mecanismul este construit astfel încât să nu afecteze investițiile din domeniu, pragurile fiind stabilite în funcție de evoluția prețului petrolului Brent.

Ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare, a precizat că măsura are ca scop reducerea presiunii asupra prețurilor și stabilizarea costurilor de transport și distribuție.
Reducerea accizei urmează să intre în vigoare începând cu 14 aprilie, iar impactul estimat asupra bugetului de stat este de peste 600 de milioane de lei. Autoritățile estimează însă că o parte importantă din aceste pierderi va fi acoperită prin noua taxă de solidaritate și prin veniturile suplimentare din TVA generate de prețurile ridicate la carburanți.
Mai multe știri pe republikanews.ro.
Ne găsești pe pagina de Facebook RepublikaNews