Polițiștii intensifică acțiunile pentru siguranța pietonilor pe drumuri.
În perioada 23–29 martie, polițiștii rutieri din județul Dâmbovița au desfășurat o acțiune pe principalele artere de circulație pentru creșterea siguranței pietonilor și prevenirea accidentelor rutiere.
Polițiștii intensifică acțiunile pentru siguranța pietonilor pe drumuri
Scopul intervenției a fost responsabilizarea tuturor participanților la trafic, cu accent pe respectarea regulilor de către pietoni. În urma controalelor, au fost constatate 363 de abateri, iar sancțiunile au fost aplicate conform legislației.
Pe lângă verificări, polițiștii au organizat și activități de educație rutieră, distribuind flyere cu recomandări pentru pietoni. Aceștia sunt sfătuiți să traverseze doar prin locurile amenajate, să se asigure înainte de a păși pe carosabil și să evite folosirea telefoanelor sau altor dispozitive care le pot distrage atenția.
Mai multe știri pe republikanews.ro.
Ne găsești pe pagina de Facebook RepublikaNews