În ultimele 24 de ore, cele mai numeroase misiuni au fost desfășurate de echipajele SMURD, care au acordat primul ajutor calificat pentru peste 1.300 de persoane aflate în situații medicale critice
În același interval, echipajele SMURD au intervenit pentru lichidarea a 166 de incendii produse la nivel național. Dintre acestea, 110 au fost incendii de vegetație uscată, care au afectat aproximativ 315 hectare de teren.
Totodată, forțele operative au derulat 186 de misiuni în sprijinul comunităților, intervenind pentru salvarea persoanelor și animalelor din medii periculoase, pentru operațiuni de descarcerare și pentru gestionarea altor situații ce puteau pune în pericol viața cetățenilor. Datorită intervențiilor rapide ale pompierilor, 42 de persoane aflate în situații critice au fost salvate.
Reprezentanții Departamentul pentru Situații de Urgență recomandă populației să se informeze din surse oficiale și să adopte un comportament preventiv. Informații utile despre modul de reacție în caz de urgență pot fi consultate pe platforma națională fiipregatit.ro și prin aplicația DSU, disponibilă gratuit în magazinele de aplicații mobile.
Mai multe știri pe republikanews.ro.
Ne găsești pe pagina de Facebook RepublikaNews