Reconstrucția Planșeului Unirii a depășit pragul de 50%! Restricțiile de trafic de la Hanul lui Manuc, ridicate până la 1 mai
Primăria Sectorului 4 a anunțat luni, 23 martie 2026, că proiectul de refacere integrală a Planșeului Unirii a ajuns la un stadiu de realizare de aproape 50%, depășind graficul de execuție stabilit inițial.
Potrivit municipalității, constructorii intervin în prezent simultan pe trei dintre cele patru etape ale proiectului, reușind să îndepărteze deja 220 de metri liniari din vechea structură degradată și să finalizeze turnarea a șapte tronsoane din noua placă de beton.
Edilul Daniel Băluță a confirmat, în urma unei vizite pe șantier, că finanțarea întregului obiectiv este pe deplin asigurată prin programul „Anghel Saligny”, la care se adaugă cota de cofinanțare de 20% susținută din bugetul local, în valoare de 116 milioane de lei, sumă alocată în urma consultărilor cu Guvernul și Primăria Capitalei.
Evoluția rapidă a lucrărilor aduce vești bune și pentru fluidizarea traficului în centrul Bucureștiului, autoritățile pregătindu-se să ridice restricțiile de circulație din zona Hanului lui Manuc în jurul datei de 1 mai. Revenirea la configurația rutieră normală în acest perimetru va fi urmată de pregătirea ultimelor etape ale șantierului, desfășurate în colaborare cu Brigada Rutieră și Comisia Tehnică de Circulație a PMB.
Specialiștii elaborează deja variante ocolitoare pentru zonele Fântânilor și a restaurantului Horoscop, puncte ce vor fi afectate odată cu demararea celei de-a patra faze a proiectului, menită să finalizeze consolidarea infrastructurii critice peste râul Dâmbovița.
Pe lângă refacerea planșeului, colaborarea dintre Sectorul 4 și Primăria Generală vizează o transformare radicală a mobilității urbane în Piața Unirii. Planurile includ construcția unui nou pasaj pietonal modern care să lege stațiile de metrou Unirii 1 și Unirii 2, înlocuind actualul tunel subdimensionat, dar și realizarea unei linii de tramvai care să conecteze Piața Unirii de Piața Sfântul Gheorghe.
Pentru a asigura implementarea rapidă a acestor obiective, inclusiv a conexiunilor directe cu scări fixe și lifturi între metrou și tramvai, echipele tehnice ale celor două instituții se vor întâlni marți pentru a definitiva procedurile și documentația necesară execuției.
Mai multe știri pe republikanews.ro