Tragedie pe DN1B. Un accident între un autotren și un autoturism s-a soldat cu un deces.
Pompierii militari prahoveni intervin în aceste momente pe DN1B, în comuna Ceptura, după un accident grav în care au fost implicate un autotren încărcat cu paleți și un autoturism. Din păcate, victima a fost declarată decedată la fața locului, în ciuda eforturilor echipajelor de intervenție.
Tragedie pe DN1B. Un accident între un autotren și un autoturism s-a soldat cu un deces
Tragedie pe DN1B. La fața locului au acționat o autospecială de stingere, o autospecială de descarcerare, o ambulanță SMURD din cadrul Detașamentului Mizil și ambulanța SMURD de terapie intensivă mobilă de la Detașamentul 2 Ploiești.
În eveniment au fost implicate patru persoane: șoferul autoturismului, doi minori și conducătorul autotrenului. Cei trei pasageri ai autoturismului – un adult și doi copii – au fost blocați în interior, fiind nevoie de intervenția pompierilor pentru extragerea lor. Un băiat de aproximativ 10 ani a fost găsit în stare de inconștiență, în stop cardio-respirator, iar echipajele au început imediat manevrele de resuscitare.
Toate persoanele implicate sunt evaluate și primesc asistență medicală, iar misiunea echipajelor de intervenție continuă. Ancheta pentru stabilirea cauzelor producerii accidentului este în desfășurare.
Mai multe știri pe republikanews.ro.
Ne găsești pe pagina de Facebook RepublikaNews