Autoritățile semnalează apariția unor postări care folosesc identități false de polițiști sau jandarmi pentru a induce teamă și a încuraja ignorarea legii
Ministerul Afacerilor Interne a transmis o alertă privind o acțiune de manipulare online care vizează influențarea opiniei publice și divizarea cetățenilor prin răspândirea unor informații false pe rețelele sociale.
Potrivit instituției, autorii campaniei utilizează personaje generate cu ajutorul aplicațiilor de inteligență artificială, cărora le atribuie în mod fals identitatea unor angajați ai ministerului, prezentându-i drept polițiști sau jandarmi.
La prima vedere, postările par să promoveze activitatea unor oameni ai legii, însă scopul real ar fi antagonizarea aplicării legislației și promovarea ideii că polițiștii care ignoră o ilegalitate ar proceda corect.
Reprezentanții ministerului precizează că interacțiunea prezentată în aceste materiale nu a existat în realitate, iar persoanele din imagini nu sunt angajați ai instituției.
Autoritățile avertizează că astfel de acțiuni de manipulare ar putea deveni mai frecvente în perioada următoare, în contextul exploatării unor evenimente curente și a tensiunilor sociale.
MAI recomandă cetățenilor să nu distribuie astfel de postări și să verifice cu atenție imaginile sau informațiile înainte de a le distribui, deoarece materialele generate cu inteligență artificială pot conține detalii sau erori vizibile care indică faptul că sunt false.
Mai multe știri pe republikanews.ro.
Ne găsești pe pagina de Facebook RepublikaNews