AMOFM București oferă cursuri gratuite de formare profesională pentru integrarea pe piața muncii!
Agenția Municipală pentru Ocuparea Forței de Muncă București (AMOFM) organizează, în luna martie 2026, cursuri gratuite pentru persoanele înregistrate la agenție, menite să faciliteze dobândirea de noi competențe și recalificarea profesională.
AMOFM București oferă cursuri gratuite de formare profesională pentru integrarea pe piața muncii
Programele de formare, finanțate din Fondul Social European (FSE) și Bugetul Asigurărilor pentru Șomaj (BAS), includ cursuri de calificare în domenii solicitate pe piața muncii, precum Electrician în construcții, Patiser, Frizer, Manichiură, Agent de securitate, Bucătar și Ospătar. Sunt disponibile și cursuri de inițiere – Ajutor de bucătar, Îngrijitor spații verzi – precum și cursuri pentru competențe digitale și specializări pentru Responsabil protecția datelor, Evaluator în formare profesională, Manager resurse umane, Specialist managementul deșeurilor sau Formator.
Participarea la cursuri presupune respectarea cerințelor minime de studii și a grupurilor țintă stabilite prin proiecte. Persoanele înscrise în programele FSE pot beneficia de subvenții în funcție de durata cursului și prezență.
Oferta completă și înscrierile pot fi consultate online pe site-ul AMOFM București, secțiunea „Persoane fizice – Cursuri de formare profesională”.
Mai multe știri pe republikanews.ro.
Ne găsești pe pagina de Facebook RepublikaNews