Masacru la cea mai mare fermă de bizoni din Europa! 70 de animale moarte, îngropate pe un câmp din Cluj
O anchetă penală de amploare zguduie localitatea Recea Cristur din județul Cluj, după descoperirea a 70 de cadavre de bizoni, căprioare și cerbi îngropate ilegal pe terenul unei ferme de profil.
Parchetul de pe lângă Judecătoria Dej a anunțat că cercetările vizează infracțiuni grave: uciderea cu intenție a animalelor, furt calificat și încălcarea regimului deșeurilor prin îngroparea cadavrelor.
Ferma, care în 2014 era considerată cea mai mare de acest tip din Europa, a fost înființată de investitori germani și danezi, fiind administrată în trecut de fostul chestor de poliție Toma Rus.
În prezent, afacerea pare să fi intrat într-un colaps financiar, proprietarii actuali ne mai având fonduri pentru întreținerea animalelor.
Cele 70 de carcase au fost găsite împrăștiate pe o suprafață de 40 de hectare, autoritățile suspectând că animalele au fost ucise deliberat și ascunse pentru a mușamaliza situația de la fermă.
Mai multe ştiri pe republikanews.ro