Amenzi de până la 2.500 lei pentru persoanele fizice și firmele care ignoră obligația de deszăpezire
Ploieștenii care nu îndepărtează zăpada și gheața din fața locuințelor sau a sediilor de firmă riscă amenzi de până la 2.500 lei, potrivit unui avertisment transmis de Poliția Locală Ploiești. Autoritățile reamintesc că obligația de a curăța trotuarele revine atât persoanelor fizice, cât și celor juridice, iar nerespectarea acestei reguli este considerată contravenție.
Amenzi de până la 2.500 lei pentru ploieștenii care nu curăță zăpada de pe trotuare
Conform prevederilor H.C.L. nr. 676/2024, neefectuarea sau efectuarea necorespunzătoare a operațiunilor de deszăpezire și combatere a poleiului poate atrage amenzi de până la 2.500 lei. Pentru persoanele fizice, sancțiunile sunt cuprinse între 1.500 și 2.000 de lei, iar pentru firme pot ajunge între 2.000 și 2.500 de lei. Măsura vizează inclusiv curățarea rigolelor și a gurilor de scurgere din dreptul imobilelor.
Reprezentanții Poliției Locale au anunțat că, într-o primă etapă, vor fi transmise notificări și avertismente, însă cei care nu se conformează riscă direct amenzi de până la 2.500 lei. În contextul ninsorilor abundente, autoritățile fac apel la responsabilitate civică pentru a preveni accidentele și pentru a asigura circulația pietonilor în condiții de siguranță.
Mai multe știri pe republikanews.ro.
Ne găsești pe pagina de Facebook RepublikaNews.