Iarna pune stăpânire pe drumurile naționale, iar autoritățile au impus primele restricții majore de circulație pe cel mai aglomerat drum din țară! DN1, închis pentru camioane
Din cauza condițiilor meteorologice severe și a ninsorii care a îngreunat deja traficul în zona stațiunilor montane, Poliția Rutieră a dispus restricționarea temporară a accesului vehiculelor cu masa mai mare de 7,5 tone pe Drumul Național 1 (E60).
Măsura se aplică pe sensul de urcare, la kilometrul 103, pentru a preveni blocajele totale în zonele critice de pe Valea Prahovei.
Rută ocolitoare obligatorie: Cheia Toate vehiculele de mare tonaj care se deplasează pe direcția București – Brașov sunt deviate obligatoriu pe o rută alternativă. Șoferii de camioane trebuie să urmeze traseul:
- DJ 236 (zona Câmpina/Bănești) ➔ DN1A ➔ Cheia ➔ Brașov.
Polițiștii sunt prezenți în filtre pentru a dirija traficul greu către ruta ocolitoare. Restricția va rămâne în vigoare până când condițiile meteo vor permite desfășurarea traficului în siguranță.
Mai multe știri pe republikanews.ro