Percheziții în Ploiești într-un dosar de influențarea declarațiilor și conducere fără permis!
Polițiștii din Ploiești au efectuat, în dimineața de 11 februarie, șapte percheziții domiciliare la imobile din municipiu și o comună limitrofă, într-un dosar penal privind influențarea declarațiilor și conducerea unui vehicul fără permis. Cercetările vizează persoane care, în cursul lunii ianuarie 2026, ar fi exercitat acte de constrângere și intimidare asupra minorilor, persoanelor vătămate și martorilor pentru a le determina să își modifice declarațiile într-un dosar anterior.
Percheziții în Ploiești într-un dosar de influențarea declarațiilor și conducere fără permis
În același context, una dintre persoanele cercetate ar fi condus un autoturism pe drumurile publice fără permis, invocând fals calitatea de polițist pentru a facilita activitățile ilegale. Persoanele vizate au fost conduse la sediul Poliției Municipiului Ploiești pentru audieri și administrarea probatoriului, cu sprijinul Grupării Mobile de Jandarmi Ploiești.
Cercetările continuă sub supravegherea unității de parchet competente pentru stabilirea tuturor circumstanțelor și luarea măsurilor legale care se impun.
Mai multe știri pe republikanews.ro.
Ne găsești pe pagina de Facebook RepublikaNews.