În ultimele 24 de ore, Dispeceratul Național Salvamont a înregistrat un număr ridicat de solicitări, fiind primite nu mai puțin de 93 de apeluri prin care s-a cerut intervenția de urgență a salvatorilor montani din întreaga țară
Cele mai multe intervenții au fost gestionate de echipele Salvamont Sinaia, cu 15 apeluri, urmate de Salvamont Suceava și Salvamont Voineasa, fiecare cu câte 8 solicitări. De asemenea, au fost înregistrate apeluri multiple și în zone precum Lupeni, Prahova, municipiul Brașov, Caraș-Severin – Muntele Mic, Gorj, Maramureș, județul Brașov, Cluj, Harghita, Neamț, Vatra Dornei, Alba, Mureș, Petroșani, Sibiu, precum și câte un apel în județele Bacău, Bihor și Hunedoara.
În urma acestor intervenții, 95 de persoane au fost salvate. Dintre acestea, 48 au necesitat transport la spital, fiind preluate de ambulanțele SAJ, SMURD sau Salvamont, în timp ce celelalte persoane au primit acordul de a fi transportate de aparținători.
Pe lângă apelurile de urgență, Dispeceratul Național Salvamont a mai primit 55 de solicitări ce au vizat informații și recomandări privind traseele turistice montane și condițiile de deplasare.
Reprezentanții Salvamont România le reamintesc turiștilor importanța prudenței și a responsabilității în desfășurarea activităților montane și îi încurajează să se alăture campaniilor dedicate reducerii numărului de accidente pe munte.
Mai multe știri pe republikanews.ro.
Ne găsești pe pagina de Facebook RepublikaNews