Tragedie în județul Sibiu! 2 frați au murit înecați într-un pârâu

Dudau Andreea Valentina
1 Min Read

Tragedie în Chirpăr, Sibiu! Doi frați au murit după ce au căzut într-un pârâu

O zi de luni s-a transformat într-un coșmar pentru o familie din localitatea Chirpăr, județul Sibiu. Doi frați, o fetiță de 6 ani și un băiat de 9 ani, și-au pierdut viața după ce au căzut într-un pârâu din apropierea locuinței.

Alarma a fost dată în jurul orei 16:25. La fața locului au fost mobilizate forțe impresionante: scafandri, o barcă ISU, două ambulanțe SAJ și un elicopter SMURD de la Brașov.

Fetița a fost prima găsită și extrasă din apă în stop cardio-respirator. În ciuda manevrelor de resuscitare aplicate de medici, decesul a fost declarat la fața locului.

Ulterior, salvatorii au aflat că fetița nu era singură. După căutări intense, trupul fratelui ei, în vârstă de 9 ani, a fost de asemenea găsit și extras din pârâu fără suflare.

Polițiștii din cadrul IPJ Sibiu au deschis o anchetă pentru a stabili cu exactitate circumstanțele în care s-a produs tragicul eveniment.

Mai multe ştiri pe republikanews.ro

Share This Article