Primăria Municipiului București anunță extinderea și modernizarea flotei Societății de Transport București, prin achiziția unor mijloace de transport noi, eficiente și prietenoase cu mediul

Primele 22 de troleibuze cu autonomie, cumpărate din fonduri nerambursabile, au ajuns deja în țară și se află la Ciolpani, la sediul furnizorului. După finalizarea ultimelor adaptări tehnice, vehiculele vor fi transferate în depoul Bucureștii Noi.


În perioada următoare vor fi efectuate testele necesare pentru recepția fiecărui troleibuz, iar municipalitatea estimează că acestea vor intra în circulație începând din primăvară, pe linia 86.
Noile troleibuze sunt dotate cu sisteme moderne și oferă o serie de avantaje pentru călători:
- autonomie de minimum 20 km fără conectare la rețeaua electrică;
- lungime de 12 metri și capacitate totală de 93 de pasageri, dintre care 32 pe scaune;
- aer condiționat, monitoare, rampă pentru persoanele cu dizabilități și geamuri cu tentă închisă pentru confort termic.
Valoarea contractului pentru cele 22 de troleibuze este de 70,4 milioane de lei (fără TVA), finanțare asigurată integral prin PNRR.
Primăria Capitalei continuă investițiile în transportul public. Pe lângă troleibuzele deja sosite, municipalitatea a achiziționat 100 de autobuze electrice, pentru care vor fi instalate 100 de stații de încărcare până la finalul anului.
Contractul are o valoare de 73,8 milioane de euro, dintre care 52 de milioane reprezintă fonduri nerambursabile atrase prin POR.
Tot cu finanțare nerambursabilă, obținută la finalul anului trecut, Primăria va cumpăra încă 100 de troleibuze și 79 de tramvaie, investiție ce depășește 553,3 milioane de lei. Urmează demararea procedurilor de achiziție, stabilirea prototipurilor și a calendarului de livrare.
Municipalitatea subliniază că aceste proiecte fac parte din strategia de modernizare a transportului public și de creștere a calității serviciilor oferite bucureștenilor.
Mai multe știri pe republikanews.ro.
Ne găsești pe pagina de Facebook RepublikaNews