IPJ Brașov: Suspecți de furturi cu prejudiciu de peste 800.000 de lei, identificați și reținuți

Constantin Corina
2 Min Read

Polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Brașov – Secția 2 Poliție, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Brașov, au desfășurat cercetări într-un dosar penal privind mai multe infracțiuni de furt calificat comise la finalul anului 2025, în municipiul Brașov și localitatea Tărlungeni

Ancheta a fost demarată în urma sesizărilor privind sustragerea unor bunuri de valoare, în special cabluri electrice din cupru, dintr-un șantier din Brașov, precum și a unor bunuri aparținând unor societăți comerciale din Tărlungeni.

În urma investigațiilor, polițiștii au stabilit că patru bărbați, cu vârste între 27 și 36 de ani, din municipiul Săcele, sunt bănuiți de comiterea faptelor. Aceștia ar fi acționat pe timp de noapte, prin pătrunderea ilegală în incinte comerciale și pe șantiere, forțând uși, distrugând garduri și dezactivând sisteme de supraveghere video.

Suspecții ar fi comis două furturi din unități comerciale din Tărlungeni, de unde au fost sustrase produse alimentare, băuturi alcoolice, produse din tutun și alte bunuri. De asemenea, aceștia ar fi sustras în mod repetat cabluri din cupru de pe un șantier din Brașov, prejudiciul total fiind estimat, până în prezent, la peste 800.000 de lei.

La data de 28 ianuarie 2026, polițiștii au efectuat cinci percheziții domiciliare în municipiul Săcele, cu sprijinul mai multor structuri operative, jandarmi și specialiști criminaliști. În urma acțiunii, au fost ridicate bunuri relevante pentru anchetă și au fost indisponibilizate cinci autoturisme folosite sau dobândite în legătură cu faptele cercetate.

Mai multe știri pe republikanews.ro.

Ne găsești pe pagina de Facebook RepublikaNews

Share This Article