Sănătatea și Educația, în pragul blocajului! Medici și profesori anunță posibile greve generale!
Sistemele de sănătate și educație se confruntă cu tensiuni majore, după ce sindicatele din ambele domenii avertizează asupra declanșării unor greve generale, ca reacție la măsurile anunțate de Guvern și la nemulțumirile acumulate în ultimii ani.
Sănătatea și Educația, în pragul blocajului! Medici și profesori anunță posibile greve generale
În Sănătate, Federația Sanitas, cea mai mare organizație sindicală din domeniu, a anunțat că aproximativ 80% dintre membri au votat pentru greva generală. O astfel de formă de protest ar presupune suspendarea activității medicale pe termen nedeterminat, cu menținerea doar a serviciilor de urgență. Sindicaliștii spun că personalul medical nu mai poate accepta lipsa de soluții concrete și presiunea constantă asupra angajaților din spitale.
Nemulțumiri similare se regăsesc și în învățământ. Profesorii din mai multe județe iau în calcul oprirea activității în perioade-cheie ale anului școlar. Cadrele didactice din Maramureș vorbesc despre o grevă în luna martie, în timpul simulărilor pentru examenele naționale, dar și în iunie, înainte de încheierea mediilor. În Botoșani, profesorii iau în calcul un protest în luna mai, chiar înainte de Evaluarea Națională și Bacalaureat.
Sănătatea și Educația, în pragul blocajului! Medici și profesori anunță posibile greve generale
Sănătatea și Educația, în pragul blocajului! În următoarele zile, sindicatele din educație vor centraliza datele din întreaga țară, urmând ca după 28 ianuarie să fie anunțată oficial data unei eventuale greve generale. O astfel de decizie ar afecta direct elevii din clasele a VIII-a și a XII-a, existând riscul decalării examenelor naționale și al întârzierii admiterii la facultate, mai ales pentru cei care intenționează să studieze în străinătate.
Sănătatea și Educația, în pragul blocajului!
Profesorii reclamă creșterea normei didactice, clasele supraaglomerate, comasarea unităților de învățământ și plata insuficientă a orelor suplimentare. Situația este tensionată și în mediul universitar, unde peste 5.000 de angajați ar putea fi afectați de concedieri și reduceri salariale, în contextul anunțatelor tăieri de 10% din cheltuielile bugetare.
Sindicaliștii avertizează că multe universități funcționează deja la limita subzistenței și că noile reduceri ar putea duce la închiderea unor instituții. Potrivit unor surse din minister, Guvernul ia în calcul inclusiv diminuarea numărului de locuri bugetate pentru studenți, o măsură considerată extrem de sensibilă, care ar fi contribuit la blocajul privind conducerea portofoliului Educației.
În lipsa unor soluții rapide și a unui dialog eficient cu autoritățile, protestele din sănătate și educație riscă să se transforme într-o criză de amploare, cu efecte directe asupra populației și a sistemelor publice esențiale.
Mai multe știri pe republikanews.ro.
Ne găsești pe pagina de Facebook RepublikaNews.