Premieră în 2026 la SCJU Târgu Mureș/ Prelevare de țesuturi în cadrul celei de-a doua intervenții de prelevare de organe din acest an

Dudau Andreea Valentina
2 Min Read

Reprezentanții Spitalului Clinic Județean de Urgență Târgu Mureș au anunțat, luni, realizarea celei de-a doua prelevări de organe din acest an în cadrul unității medicale, intervenție care a marcat totodată prima prelevare de țesuturi din 2026!

Potrivit unui comunicat de presă, procedura a avut loc sâmbătă, 24 ianuarie, când echipe medicale din Târgu Mureș, Cluj și București au prelevat organe și țesuturi de la o pacientă în vârstă de 63 de ani, aflată în moarte cerebrală și internată la Spitalul Clinic Județean de Urgență Târgu Mureș. Aceasta a fost prima prelevare de țesuturi realizată în acest an la nivel național.

Rinichii prelevați au fost transportați la Institutul Clinic de Urologie și Transplant Renal din Cluj, ficatul a ajuns la Institutul Clinic Fundeni din București, iar țesutul osos a fost trimis către Banca de Țesut Colentina.

Reprezentanții spitalului au subliniat că aceste intervenții depășesc importanța strict medicală, fiind gesturi de solidaritate și speranță, prin care familiile donatorilor aleg să ofere o șansă la viață altor pacienți aflați pe listele de așteptare.

Echipa Spitalului Clinic Județean de Urgență Târgu Mureș responsabilă de declararea și menținerea donatorului a fost coordonată de dr. Mihai Morariu și a inclus-o pe coordonatoarea regională dr. Oana Pitea, alături de dr. Claudiu Puiac, asistentul Dorin Boca și medicii rezidenți Roxana Stoica-Buracinschi și Iris Cîmpean.

De asemenea, echipele de prelevare au transmis mulțumiri personalului Secției Clinice Ortopedie-Traumatologie, Secției Clinice Chirurgie II pentru sprijinul acordat, precum și Serviciului Județean de Ambulanță Mureș, pentru promptitudine și colaborare.

Mai multe știri pe republikanews.ro

Share This Article