România intră într-o nouă etapă economică: deficit redus, investiții menținute, relansare pregătită

Constantin Corina
2 Min Read
sursa foto:ministerul finantelor

România reduce deficitul bugetar și își consolidează credibilitatea financiară

Economiile realizate în a doua jumătate a anului trecut au permis reducerea deficitului bugetar cu peste un punct procentual din PIB, sub nivelul de 8,4% asumat inițial. Această evoluție a contribuit la respectarea angajamentelor fiscale și la recâștigarea credibilității în fața investitorilor și a piețelor financiare.

În 2025, ajustarea deficitului a fost realizată fără diminuarea investițiilor publice. Volumul acestora a ajuns la 137,5 miliarde de lei, echivalentul a peste 7% din PIB. Fondurile europene, inclusiv cele din PNRR, au înregistrat un grad ridicat de supracontractare, iar proiectele au fost prioritizate pentru a maximiza impactul economic.

Autoritățile au menținut disciplina financiară și au demarat o primă etapă de reducere a cheltuielilor statului, concomitent cu creșterea veniturilor bugetare, inclusiv prin ajustări fiscale. Aceste măsuri au generat însă o contracție economică și presiuni suplimentare asupra populației.

Fără a introduce noi taxe, baza economică creată oferă premisele unei relansări în acest an. Bugetul pentru 2026 este construit pe fundamente realiste, cu o țintă de deficit de puțin peste 6% și o inflație estimată să scadă spre 4%.

Obiectivul declarat este un buget orientat spre relansare și investiții, susținut de peste 15 miliarde de euro din fonduri europene, prin PNRR și politica de coeziune, direcționate către infrastructură, economie și servicii publice. La începutul lunii februarie, Guvernul urmează să își angajeze răspunderea pe un pachet legislativ destinat reducerii cheltuielilor administrative și stimulării creșterii economice, urmând ca ulterior bugetul să fie adoptat.

sursa foto:ministerul finantelor

Deși efectele consolidării fiscale sunt încă resimțite în viața de zi cu zi, autoritățile estimează că, în lunile următoare, pe fondul măsurilor de însănătoșire și al unei baze economice mai solide, economia România va intra pe un traseu de relansare.

Mai multe știri pe republikanews.ro.

Ne găsești pe pagina de Facebook RepublikaNews

Share This Article