Tarifele la roviniete se dublează. Anunţul a fost făcut de Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere
Roviniete mai scumpe de astăzi. De scumpiri sunt afectate doar vehiculele destinate transportului de persoane, categoria G, cu mai mult de 9 locuri pe scaune şi maximum 23 de locuri. Începând de astăzi pentru această categorie de autovehicule se dublează tarifele de utilizare si de trecere pe reţeaua de autostrăzi şi drumuri naţionale din România(roviniete). Este vorba mai exact de cele cu valabilitate de o zi. De astăzi vor costa 4 euro şi nu 2 euro, cum era până în prezent.
Totodată,tot astăzi, în intervalul orar 00:00 – 02:00, există posibilitatea funcţionării cu întreruperi a sistemului informatic de emitere, gestiune, monitorizare şi control al rovinietei.
”În situaţia în care utilizatorii reţelei rutiere din România nu vor avea posibilitatea achitării rovinietei în intervalul orar menţionat anterior, au posibilitatea de a achita tariful corespunzător până la sfârşitului zilei de 04.07.2017, pentru a evita aplicarea sancţiunii contraventionale”, se arată în comunicat CNAIR
Compania mai anunţă şi faptul că până la stabilirea modalităţii tehnice de interconectare şi a condiţiilor financiare, împreunâ cu operatorii de telefonie mobilă din România, emiterea rovinietelor categoria G prin intermediul SMS-ului nu va fi posibilă.
Pentru mai multe ştiri vizitaţi site-ul republikanews.ro