Cu prilejul Zilei Culturii Naționale, Teatrul Toma Caragiu Ploiești propune publicului, în perioada 15–18 ianuarie, un program special de spectacole și proiecții care aduc în prim-plan mari texte ale literaturii române și universale, alături de producții dedicate întregii familii
Joi, 15 ianuarie, de la ora 17:00, în foaierul teatrului, publicul este invitat la spectacolul „Moara cu noroc”, adaptare scenică după nuvela scrisă de Ioan Slavici, o radiografie dramatică a compromisului moral și a degradării umane sub presiunea dorinței de îmbogățire.

În aceeași seară, de la ora 19:30, în sala mare, va avea loc proiecția filmului „Moromeții 3”, ultima parte a trilogiei realizate de Stere Gulea, inspirată din jurnalele și universul literar al scriitorului Marin Preda. Filmul surprinde atmosfera tensionată a anilor ’50 și parcursul lui Niculae Moromete, alter ego al autorului.
Finalul săptămânii aduce un eveniment de amploare: musicalul „Contele de Monte-Cristo”, adaptare după celebrul roman al lui Alexandre Dumas, programat vineri, 16 ianuarie, și sâmbătă, 17 ianuarie, de la ora 18:30. Spectacolul este prezentat în premieră națională și impresionează prin distribuția numeroasă, muzică originală și scenografie spectaculoasă.
Duminică, 18 ianuarie, de la ora 18:30, publicul poate urmări comedia „Descurcă lume”, adaptare după piesa Firfirică, un spectacol care readuce farmecul teatrului clasic românesc. Reprezentația este deja sold out.
Pentru cei mici, aceeași zi, de la ora 11:00, la Teatrul de Animație Imaginario, este programat spectacolul „Leopardul de argint”, o poveste cu valențe educative despre dorință, putere și adevărata fericire.
Mai multe știri pe republikanews.ro.
Ne găsești pe pagina de Facebook RepublikaNews