Pompierii au intervenit, vineri dimineață, pentru salvarea a două persoane care au căzut în râul Olt, în zona localității Dobroteasa!
Un bărbat de 65 de ani a fost scos imediat de echipaje, fiind găsit cu semne vitale și transportat la UPU Vâlcea. Celălalt, în vârstă de 28 de ani, a fost recuperat după câteva minute, în stare de inconștiență, și i s-a aplicat protocolul de resuscitare.
Potrivit pompierilor, cei doi bărbați, ambii din județul Argeș, se aflau la pescuit într-o barcă, care a fost extrasă din apă de echipele de intervenție.
La operațiunea de salvare au participat echipaje din cadrul ISU Olt (Punctul de lucru Dobroteasa) și ISU Vâlcea (Detașamentele Drăgășani și Râmnicu Vâlcea), cu două autospeciale pentru intervenție și descarcerare, o autospecială pentru primă intervenție, două bărci cu motor și o ambulanță SMURD.
Au fost alertate și echipele de scafandri din cadrul ISU Olt și ISU Vâlcea, iar acțiunea a fost sprijinită de trei ambulanțe ale Serviciului de Ambulanță.
Primele echipaje au reușit să salveze bărbatul de 65 de ani, în timp ce căutările au continuat pentru cel de 28 de ani, care a fost găsit inconștient și preluat de echipajele medicale.

Mai multe ştiri pe republikanews.ro