Un bărbat de 35 de ani a fost reținut, fiind cercetat pentru tentativă de omor, după ce ar fi intrat în locuința unui vârstnic și l-ar fi înjunghiat de mai multe ori!
Victima, în vârstă de 72 de ani, a fost găsită de nepotul său, care a alertat autoritățile, și a fost transportată la Spitalul Municipal Caracal.
Potrivit Inspectoratului de Poliție Județean Olt, pe 1 ianuarie 2026, în jurul orei 04:30, poliția a fost sesizată prin 112 de un bărbat din comuna Fărcașele cu privire la faptul că cineva pătrunsese fără drept în locuința sa și l-ar fi agresat pe bunicul său.
La fața locului s-au deplasat de urgență polițiști din Secția de Poliție Rurală nr. 2 Osica de Sus și un echipaj medical.
Din primele verificări, s-a stabilit că atacatorul ar fi pătruns în locuință în jurul orei 04:20 și l-a înjunghiat pe bărbatul de 72 de ani.
Procurorul de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Olt a preluat ancheta, împreună cu o echipă complexă de polițiști din Serviciul de Investigații Criminale și Serviciul Criminalistic, pentru stabilirea situației de fapt și dispunerea măsurilor legale.
În urma probatoriului administrat, procurorul a dispus reținerea pentru 24 de ore a bărbatului de 35 de ani, sub acuzația de tentativă de omor și violare de domiciliu. Acesta a fost introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă.
Mai multe ştiri pe republikanews.ro