Pensionarii vor mai avea de așteptat până să își primească pensiile, chiar dacă nu vor beneficia de sume suplimentare la început de an!
Banii vor ajunge la Poșta Română pe 5 ianuarie, iar livrarea la domiciliu va începe abia pe 8 ianuarie, ținând cont că zilele de 6 și 7 sunt libere legale.
În mod obișnuit, pensionarii primesc veniturile între 1 și 15 ale lunii, dar programul se ajustează atunci când intervin zile libere. Cei care au optat pentru plata prin card bancar primesc pensia în data de 12 a lunii, dar nu mai târziu de 13.
Întârzieri la început de an
După cheltuielile de sărbători, pensionarii trebuie să mai aștepte puțin pentru pensiile care li se cuvin. Întârzierile de început de an apar în fiecare an din cauza limitărilor bugetare și a procedurilor Ministerului Finanțelor.
În mod normal, sumele pentru pensii sunt transferate către Poșta Română cu câteva zile înainte de sfârșitul lunii, de obicei pe 27-28, pentru a permite planificarea și distribuirea eficientă a banilor.
La început de an însă, Ministerul Muncii, Ministerul Finanțelor și Casele Județene de Pensii nu pot vira sumele înainte de 1 ianuarie, ceea ce generează decalaje față de programul obișnuit, explică Ștefan Valentin, director general al Poștei Române, pentru Digi24.
Pentru ca pensiile să fie distribuite la timp, sumele trebuie să ajungă în conturile Poștei până pe 5 ianuarie.
„Dacă banii nu ajung la Poșta Română în termenul stabilit, procesul de distribuire se complică. Odată ce sumele sunt virate, Poșta emite ordine către băncile comerciale pentru procurarea numerarului, iar fondurile sunt transportate de o companie privată către unitățile poștale. Întregul proces necesită cel puțin o zi lucrătoare, ceea ce poate întârzia livrarea pensiilor către beneficiari”, precizează Ștefan Valentin.
Mai multe ştiri pe republikanews.ro