Doi bărbați și-au pierdut viața după ce autoutilitara de transport lemne în care se aflau s-a răsturnat într-o râpă, pe un drum forestier din zona Valea Arpașu Mare!
Potrivit Inspectoratului de Poliție Județean Sibiu, incidentul a fost semnalat marți seara, în jurul orei 21:30, printr-un apel la 112. Un bărbat a anunțat că două persoane ar fi căzut într-o râpă din zonă.
Polițiștii au stabilit că autoutilitara, care se deplasa pe un drum forestier, a părăsit carosabilul din cauze ce urmează să fie stabilite și a căzut într-o râpă cu o adâncime de aproximativ 120 de metri.
La fața locului, au fost găsite decedate două persoane, bărbați în vârstă de 46 și 57 de ani, din localitatea Arpașu de Jos.
În acest caz, polițiștii continuă cercetările pentru a stabili împrejurările exacte ale producerii accidentului, fiind deschis un dosar penal pentru ucidere din culpă și nerespectarea măsurilor legale de securitate și sănătate în muncă.
Mai multe ştiri pe republikanews.ro