Schimbări la cadastru pentru proprietarii de case și terenuri

Dudau Andreea Valentina
2 Min Read

Vești importante pentru românii care dețin case sau terenuri!

Procesul de cadastrare ar putea suferi modificări la nivel național, dacă un proiect de lege depus recent la Senat va fi adoptat de Parlament. Inițiativa urmărește accelerarea înscrierii imobilelor în sistemul integrat de cadastru și carte funciară, în cadrul Programului Național de Cadastru și Carte Funciară.

Se schimbă legea pentru românii cu casă sau teren!

Proiectul prevede o serie de măsuri menite să simplifice și să eficientizeze procedurile, de la digitalizarea etapelor administrative până la stabilirea unor termene mai clare pentru afișarea publică a datelor și pentru depunerea contestațiilor.

Deocamdată, propunerea nu produce efecte, urmând să fie dezbătută și votată în Parlament, promulgată de președinte și publicată în Monitorul Oficial pentru a deveni aplicabilă.

Chiar și în această etapă, inițiativa este considerată una importantă pentru proprietari, semnalând intenția autorităților de a reduce blocajele și erorile care au întârziat ani la rând finalizarea cadastrării la nivel național.

Modificările pornesc de la ideea că Programul Național de Cadastru și Carte Funciară are o miză strategică majoră și nu reprezintă doar o simplă evidență a proprietăților.

Lipsa cadastrării afectează direct tranzacțiile imobiliare, investițiile, proiectele de infrastructură și accesul la finanțări sau dezvoltare locală. Întârzierile înregistrate până acum au dus, în multe cazuri, la imposibilitatea utilizării eficiente a proprietăților sau la dificultăți în vânzarea și introducerea acestora în circuitul civil.

Printre schimbările propuse se numără și extinderea accesului cetățenilor la datele cadastrale. Primăriile ar urma să pună la dispoziție informații despre imobile, conform Registrului cadastral integrat în sistemul informatic național.

Totodată, proiectul prevede prelungirea termenelor de afișare publică și de contestare, pentru a le oferi proprietarilor mai mult timp să verifice și să corecteze eventualele erori.

Mai multe ştiri pe republikanews.ro

Share This Article