La nivelul Inspectoratului Județean de Poliție Prahova – Serviciul de Investigații Criminale se desfășoară cercetări într-un dosar penal pentru tentativă de viol, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Tribunalul Prahova
Ancheta a fost declanșată după o sesizare venită din partea unei instituții de învățământ postliceal din Câmpina, care a raportat un incident implicând un elev în vârstă de 20 de ani. Din investigațiile preliminare, se confirmă faptul că a avut loc o tentativă de viol.
Potrivit anchetatorilor, incidentul s-a petrecut atunci când elevul a fost chemat într-o cameră unde se afla ofițerul de serviciu, care i-ar fi spus că trebuie să îi transmită anumite informații. Inițial, în încăpere se aflau mai mulți elevi, însă, când au rămas doar cei doi, bărbatul ar fi încercat să agreseze tânărul, rupându-i nasturele de la pantaloni și atingându-l în zone intime.
Sursele spun că cei doi s-ar fi îmbrâncit, însă ofițerul a continuat agresiunea. Pentru a scăpa, tânărul ar fi promis că se va întoarce ulterior, dar a cerut timp pentru a se pregăti, reușind astfel să evadeze și să povestească incidentul conducerii școlii. Conducerea instituției a sesizat imediat organele de anchetă.
Procurorul Parchetului de pe lângă Tribunalul Prahova a dispus reținerea suspectului pentru 24 de ore, urmând ca acesta să fie prezentat mâine dimineață în fața magistraților Judecătoriei Ploiești. Cercetările continuă în cadrul dosarului deschis pentru tentativă de viol. Surse din interiorul Școlii de Poliție „Vasile Lascăr” susțin că și fratele suspectului este angajat în instituția de la Câmpina, iar cumnata acestuia activează în cadrul Poliției municipiului Câmpina.
Mai multe știri pe republikanews.ro.
Ne găsești pe pagina de Facebook RepublikaNews