Tentativă de fraudă la examenul de bacalaureat, în Prahova.
Doi elevi care susțineau astăzi proba la alegere a profilului și specializării au fost suprinși în timpul examenului avâând asupra lor telefoane mobile, cu intenția clară de a copia.
Eliminați din examen
Cele două cazuri de tentativă de fraudă au fost înregistrate la două licee din Ploiești, respectiv Câmpina. Este vorba despre Grupul Școlar de Transporturi și Grupul Școlar Industrial Forestier. Ambii candidați au fost eliminați din examen.
Aurel Graur, purtător de cuvânt ISJP
Da, avem două tentative de fraudă. Elevii respectivi aveau asupra lor telefoane mobile, intenția fiind aceea de a copia. Se vor lua măsurile legale în cazul amândurora.Deocamdată, sunt investigate cele duă cazuri.
Potrivit regulamentului de desfășurare a examenului de bacalaureat, elevii care au telefoane mobile asupra lor vor fi eliminați din examen, indiferent dacă materialele sau obiectele electronice interzise au fost folosite sau nu. Încălcarea acestor reguli va fi considerată tenativă de fraudă, iar candidații respectivi nu mai pot participa la probele următoare și sunt declarați ELIMINAȚI DIN EXAMEN.
Fără drept de participare la următoarele două sesiuni
Candidații eliminați din sala de examen pe motiv că au încălcat regulamentul de desfășurare a concursului nu mai pot participa la următoarele două sesiuni ale examenului de bacalaureat.