Autoturism cu 6 persoane a părăsit carosabilul și a căzut de pe un pod în Argeş

Dudau Andreea Valentina
1 Min Read

Un autoturism în care se aflau șase persoane a căzut, joi, de pe un pod, în afara unui drum forestier din județul Argeș!

La fața locului au intervenit salvamontiștii, care au constatat că toate persoanele sunt conștiente și nu au suferit probleme medicale.

Potrivit Salvamont Argeș, echipa de salvatori montani aflată în tură operativă la Baza Salvamont Voina a fost solicitată să acorde primul ajutor ocupanților unui autoturism Dacia Duster, care a părăsit drumul forestier dintre cabana Voina și cabana Cuca și a căzut de pe un pod.

Toate persoanele au fost evacuate din vehicul, evaluate la fața locului și nu prezentau afecțiuni medicale.

Salvamontiștii au precizat că cele șase persoane au fost transportate la Baza Salvamont Voina, unde se află în stare bună, conștiente și cooperante, urmând să fie preluate de aparținători.

De asemenea, salvamontiștii le recomandă șoferilor să circule cu prudență și să utilizeze doar drumurile administrate, întreținute și deszăpezite.

Mai multe ştiri pe republikanews.ro

Share This Article