Ploieștiul a comemorat astăzi eroii Revoluției Române din 1989!
Astăzi, la Ploiești, a fost marcată Ziua Victoriei Revoluției Române și a Libertății printr-o serie de ceremonii solemne dedicate memoriei celor care s-au jertfit în decembrie 1989 pentru libertate și democrație. Manifestările au avut loc în mai multe puncte cu puternică încărcătură simbolică din municipiu.
Ploieștiul a comemorat astăzi eroii Revoluției Române din 1989
Ploieștiul a comemorat astăzi eroii Revoluției Române din 1989! Au fost oficiate slujbe de pomenire la mormintele eroilor Revoluției din cimitirele Bolovani, Viișoara și Eternitatea, precum și la Monumentul Eroilor Revoluției din centrul orașului și la Catedrala Eroilor Revoluției „Înălțarea Domnului”. Ceremoniile au fost completate de depuneri de coroane de flori, în semn de respect și recunoștință față de sacrificiul suprem al celor care au luptat pentru libertate.
Momentul central al zilei a fost ceremonia militară organizată la Monumentul Eroilor Revoluției, la care au participat reprezentanți ai administrației județene, oficiali ai instituțiilor statului și membri ai comunității revoluționarilor prahoveni. Consiliul Județean Prahova a fost reprezentat de președintele Virgiliu Daniel Nanu, alături de vicepreședinții Mario Daniel Soare și Vlad Călin Dumitrescu.
La 36 de ani de la Revoluția Română, evenimentele comemorative au subliniat faptul că libertatea câștigată în 1989 rămâne un angajament permanent, iar Ziua de 22 decembrie continuă să fie un reper esențial al istoriei recente, amintind fiecărei generații de responsabilitatea de a onora sacrificiul trecutului prin valori și decizii publice corecte.
Mai multe știri pe republikanews.ro.
Ne găsești pe pagina de Facebook RepublikaNews.