Modificări temporare ale traseelor de transport public din Ploiești, luni , din cauza paradei militare!
Luni, 22 decembrie 2025, între orele 10:30 și 11:40, circulația rutieră în centrul Ploieștiului va fi restricționată pe Bulevardul Republicii, între străzile Vasile Milea și Tache Ionescu, pentru desfășurarea paradei militare dedicate Zilei Victoriei Revoluției Române și a Libertății.
În acest context, mai multe trasee de transport public vor fi deviate sau scurtate. Traseele 1, 30 și 32 vor ocoli zona pe străzile Carpați, Emile Zola și Nicolae Bălcescu, neefectuând stațiile Galeriile Comerciale și Palatul Culturii. Traseele 7 și 22 barat vor circula pe rute alternative pe străzile Piața Victoriei, Gh. Lazăr și Dr. Bagdazar. Traseul 39 barat și traseele 35, 35 barat, 44 și 202 vor fi, de asemenea, scurtate sau deviate temporar, conform comunicatului publicat de transportatorii locali.
Biletele validate rămân valabile pe rutele alternative, iar modificările pot suferi ajustări în funcție de indicațiile Poliției Rutiere. Autoritățile recomandă călătorilor să consulte traseele și să își planifice din timp deplasările.
Mai multe știri pe republikanews.ro.
Ne găsești pe pagina de Facebook RepublikaNews.