Barajul Paltinu: intervenție tehnică gestionată responsabil, fără impact asupra alimentării cu apă a populației

Constantin Corina
2 Min Read

Gestionarea unei infrastructuri critice precum Barajul Paltinu presupune respectarea strictă a procedurilor și decizii luate coordonat, pe baze tehnice solide

Intervențiile desfășurate în noaptea precedentă au avut loc conform etapelor stabilite în ședințele tehnice anterioare, cu responsabilități clar definite pentru toți specialiștii implicați.

Operațiunea nu a fost una improvizată, ci a urmat un plan tehnic asumat, aplicat etapizat și monitorizat în timp real. Unul dintre cele două hidroagregate Hidroelectrica de la baza barajului a fost repornit cu succes și funcționează în parametri normali.

La începutul procedurii, apa evacuată a prezentat o turbiditate ridicată, situație anticipată de specialiști. Pentru protejarea sistemului de alimentare cu apă potabilă, acest flux nu a fost introdus în conducta ESZ, nu a intrat în rețeaua Hidro Prahova și nu a ajuns la populație. Apa cu turbiditate mare a fost evacuată controlat, timp de mai multe ore, prin conducta Elsid, utilizată special pentru această etapă.

Sursa foto: Consiliul Județean Prahova

Sursa foto: Consiliul Județean Prahova

După stabilizarea fluxului, valorile de turbiditate au scăzut semnificativ, ajungând sub 300 NTU la ieșirea din bazinul Hidroelectrica, iar în această dimineață, la intrarea în stația Voila, a fost înregistrată o valoare de 47 NTU.

Pe întreaga durată a intervenției:
– furnizarea apei către populație nu a fost întreruptă;
– apa potabilă a fost menținută complet separată de fluxul tehnologic;
– bazinele ESZ au funcționat în parametri normali, iar livrarea către Hidro Prahova s-a realizat în siguranță.

Operațiunea a fost coordonată de Administrația Națională „Apele Române”, cu o comunicare permanentă între toți factorii tehnici și decizionali, precum și cu echipele de specialiști din teren. Toate etapele, riscurile și soluțiile au fost stabilite anterior și aplicate conform planului.

Mai multe știri pe republikanews.ro.

Ne găsești pe pagina de Facebook RepublikaNews

Share This Article