Garda Națională de Mediu a aplicat amenzi pentru construirea ilegală a unei parcări în albia râului Argeșel

Dudau Andreea Valentina
2 Min Read

Comisarii Gărzii Naționale de Mediu au aplicat amenzi în valoare totală de 30.000 de lei după ce doi localnici au încercat să amenajeze o parcare în albia râului Argeșel, folosind deșeuri, pământ provenit din versant și agregate minerale, afectând zona de protecție a cursului de apă!

Lucrările ilegale au fost identificate prin noile sisteme de monitorizare satelitară, iar o echipă de comisari din cadrul Comisariatului General al Gărzii de Mediu a intervenit prompt.

„Doi localnici au încercat să construiască o parcare folosind deșeuri, pământ și agregate minerale, afectând zona de protecție a cursului de apă. Echipa de control, utilizând echipamente moderne achiziționate prin PNRR, a constatat faptele și a aplicat două sancțiuni contravenționale de câte 15.000 lei fiecare. Totodată, s-a dispus desființarea lucrărilor și readucerea terenului la starea inițială”, au transmis reprezentanții Gărzii de Mediu, miercuri, într-o postare pe Facebook.

Pe lângă răspunderea contravențională, legislația prevede pedepse penale severe pentru astfel de intervenții: închisoare între unu și cinci ani pentru îngroparea deșeurilor sau construirea de instalații pe ape ori în zona de protecție fără aviz.

Nerespectarea obligației de desființare a lucrărilor ilegale se pedepsește cu închisoare între 3 luni și 1 an sau amenzi între 15.000-30.000 lei (persoane fizice) și 150.000-200.000 lei (persoane juridice). De asemenea, sustragerea agregatelor minerale este considerată furt calificat, cu pedepse de până la 5 ani, în funcție de prejudiciu și de numărul participanților.

„Astfel de lucrări pot provoca inundații, alunecări de teren și poluarea solului și a apei, afectând siguranța comunităților și ecosistemele locale. Garda Națională de Mediu reamintește că lucrările neautorizate în albiile sau zonele de protecție ale cursurilor de apă reprezintă fapte grave, cu impact semnificativ asupra mediului”, avertizează instituția.

Mai multe ştiri pe republikanews.ro

Share This Article