Cea mai scumpă pâine din lume a ajuns să valoreze enorm din cauza bijuteriilor și ceasurilor ascunse în interiorul ei/ Doi români au crezut că pot da lovitura vieții după un jaf de proporții, însă planul lor s-a năruit rapid!
Cei doi au fost opriți și percheziționați la punctul de frontieră St. Margrethen, între Elveția și Austria, în timp ce încercau să părăsească țara cu o mașină înmatriculată în Franța.
Românii au încercat să scoată ilegal din Elveția bijuterii furate în Cantonul Zurich…într-o pâine!
Potrivit Oficiului pentru Vămi și Securitatea Frontierelor (OFSFC), o parte dintre bunurile sustrase – bijuterii, ceasuri și o monedă de aur Vreneli – au fost găsite ascunse atât în compartimentul motorului, cât și în interiorul unei pâini împachetate în folie.
Cei doi au fost arestați și predați poliției din St. Gallen. Autoritățile elvețiene urmează să stabilească dacă aceștia au participat direct la furt sau acționau ca intermediari.
În această vară, alți doi români au fost prinși la furat în Brienz, în estul Elveției, într-o zonă evacuată din cauza alunecărilor de teren.

Mai multe ştiri pe republikanews.ro