Investițiile din sănătate avansează într-un ritm accelerat, anunță ministrul Alexandru Rogobete

Constantin Corina
2 Min Read
Sursa foto: Ministerul Sănătăţii - România

Ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, a prezentat bilanțul investițiilor realizate prin PNRR în ultimul an, subliniind că sistemul de sănătate se află într-o etapă de dezvoltare rapidă, în care proiectele nu mai sunt doar aprobate, ci deja vizibile pe teren

Potrivit ministrului, execuția bugetară cumulată a ajuns la 4,27 miliarde lei, după cum urmează:

  • 108 milioane lei – plăți efectuate în 2023
  • 1,12 miliarde lei – plăți în 2024
  • 734 milioane lei – plăți în semestrul I din 2025
  • 2,3 miliarde lei – plăți în semestrul II din 2025
Sursa foto: Ministerul Sănătăţii – România 

În prezent, peste 3.190 de contracte sunt în derulare doar prin PNRR. Rogobete a explicat că, într-un portofoliu atât de extins, unele proiecte avansează mai repede, iar altele necesită ajustări, însă ministerul a intervenit ori de câte ori a fost nevoie pentru a corecta întârzieri și pentru a menține investițiile pe drumul corect.

În infrastructura spitalicească, progresele sunt considerabile: 17 spitale noi se află în construcție, după ce, în urmă cu doi ani, multe dintre aceste proiecte existau doar pe hârtie.

Sursa foto: Ministerul Sănătăţii – România 

Totodată, nouă proiecte strategice de mare amploare – spitale județene și unități regionale cu secții noi de oncologie, cardiologie, neurologie sau radioterapie – vor continua finanțarea în Programul Operațional Sănătate, pentru a asigura continuitate investițiilor de miliarde de lei.

Ministrul a subliniat că aceste investiții „schimbă harta medicală a României” și ridică standardele de tratament pentru bolile grave, oferind pacienților servicii mai sigure și de calitate.

Sursa foto: Ministerul Sănătății

Mai multe știri pe republikanews.ro.

Ne găsești pe pagina de Facebook RepublikaNews.

Share This Article